Cum să ai o prestanță care comandă respect

Andrei Pop      Wednesday, March 6, 2019

Share this page with a friend

Ai observat că există anumite persoane care, indiferent de statut, statură sau situație, au un ceva al lor care te face să le dai atenție și, mai mult, să îi iei în serios când spun ceva? Acei oameni care cumva, din primele secunde, prin felul lor de a fi ți-au câștigat admirația și respectul.  

Din prima îi consideri demni de atenția ta. Acești oameni au în comun un aspect important: commanding presence, sau în română, o prestanță care comandă respect. 

De la 15 ani am intrat în contact cu mediul militar, iar acest lucru mi-a permis să studiez foarte mulți lideri și comandanți, unii mai buni, alții mai puțin buni. Dacă e un aspect care atrăgea imediat lipsa de respect față de lider, era lipsa acestei prestanțe.  

Ulterior, de când am început această aventură în training și consultanță de etichetă și protocol, am început să studiez nu doar lideri militari ci și de business și lideri politici, pentru a vedea în ce măsură se regăsesc elementele acestei prestanțe și în afara sistemului.  

În acest articol îți voi prezenta ce am descoperit ca urmare a aproape 13 ani de studiu prin observație. Dar înainte să îți dau aceste informații, vreau să îți explic de ce și cum prestanța are legătură cu eticheta și protocolul. 

Pe scurt, prestanța este parte integrantă a primei impresii. Vei vedea că include elemente ce țin te ținută, postură și microexpresii, lucruri care ne ajută să comunicăm un mesaj plăcut, sau mai puțin plăcut. Iar aici se intersectează eticheta cu comunicarea.  

Eticheta este despre a fi un om plăcut oriunde, oricând și orice expert în comunicare îți va spune că prima impresie e foarte greu, dacă nu aproape imposibil de schimbat. De aceea e important să începem o interacțiune cu dreptul, sau cu stângul pentru colegii din sistemul militar. 

Acum că am detaliat acest lucru, uite 5 elemente pe care le-am identificat la toți liderii care au demonstrat că au o prestanță care comandă respect. Mai sunt și altele, dar pentru acest articol, mă voi limita la acestea cinci. 

 

1. Au standarde privind propria ținută 

Dacă e un lucru pe care îl vei vedea la un om care comandă respect este că în primul rând se respectă pe el însuși. Iar acest respect este demonstrat în primul rând prin respectul cu care își tratează aspectul exterior. Ce vei vedea, fără doar și poate, la un om care comandă respect: 

  • Frizura, pielea și barba mereu îngrijite; 
  • Ținuta călcată, curată și armonioasă în raport cu antropometria sa și nevoile funcționale în momentul purtării. 

Disclaimer pentru bărbați: atenția la propriul aspect fizic nu ne face efeminați, metrosexuali sau mai știu eu ce alte apelative mai există care sunt asociate la nivel denotativ sau conotativ cu demasculinizarea bărbatului.  

Să fii un bărbat îngrijit înseamnă să fii un bărbat bine!

 

2. Au o postură mereu echilibrată 

Umerii aliniați, spatele drept dar nu încordat și, dacă vor să domine sala, duc umerii ușor ușor în spate. Aceste mici trucuri ne comunică la nivel nonverbal faptul că persoana din fața noastră este deschisă, că nu are nimic de ascuns și are curajul să arate acest lucru. E practic modul prin care strămoșii noștri comunicau faptul că domină. Își permiteau să își expună părțile vulnerabile știind că nimeni nu va avea curajul să îi agreseze.  

De ce? Pentru că ei sunt alfa în trib. 

 

3. Nu se grăbesc niciodată, nici măcar când aleargă 

Văzusem un video acum câteva luni despre cele 7 secrete ale oamenilor fericiți. Dintre toate, cel care mi-a sărit în ochi a fost faptul că oamenii fericiți nu se grăbesc niciodată. Acest lucru se aplică și persoanelor care comandă respect.  

Aceste persoane nu se grăbesc niciodată. De ce? Pentru că graba este asociată cu stresul. Graba este de cele mai multe ori cauzată de lipsă de organizare sau lipsă de concentrare și, deci, o lipsă de autocontrol.  

Oamenii care comandă respect nu se grăbesc pentru că sunt în control. A, și ca să mă asigur că sunt înțeles correct, a fi în control nu înseamnă a fi închis în sine. Înseamnă a avea un anumit fitness emotional care îți permite să manageriezi foarte precis când și ce emoții îți guvernează deciziile. 

 

4. Nu fac gesturi inutile 

Dacă ne uităm la cei mai buni speakeri de la TED, din politică și din orice alt mediu în care vedem comunicatori și lideri respectați, observăm că aceștia nu fac gesturi inutile. Nu se freacă cu mâna pe frunte, nu tremură și nu se joacă cu pixul la un meeting fără ca acesta să fie un gest voit.  

De ce nu fac astfel de gesturi? Pentru că, în termeni tehnici, aceste mici comportamente se numesc adaptori și sunt gesturi care comunică o stare de nervozitate. În esență, aceste gesturi apar la oameni stresați, care tocmai au fost inundați cu noradrenalină și, din nevoia de a elibera măcar o parte din acest exces de energie, prezintă comportamentele prezentate mai sus sau similare.  

Spre exemplu, când eram student la West Point, am fost filmat o dată în timp ce făceam o prezentare. Când profesorul mi-a trimis filmarea, am observat cum, pe parcursul celor 3 minute de prezentare filmate, eu mă jucam frenetic cu fermoarul de la vestonul de camuflaj. Evident că am fost mult mai atent la astfel de comportamente ulterior, întrucât efectiv telegrafiam cât eram de stresat de acea prezentare la nivel subconstient. 

 

5. Se mișcă în ritmul lor, nu în ritmul dictat de cei din jur 

Pentru o ilustrație clară a acestui aspect, te invit să te uiți la toate instanțele în care un membru al familiilor regale traversează o anumită distanță poate spre un podium unde urmează să țină un elogiu sau pur și simplu raportat la ceilalți invitați la o petrecere sau o recepție.  

Vei observa cel mai probabil că se mișcă mult mai lent decât ceilalți. De ce? Pentru că acest lucru le comunică statutul superior.  

Ei își permit să fie lenți. Își permit să se miște în ritmul lor. Ei fac ce vor, cum vor.  

De ce? Pentru că ei sunt alfa în trib. În aceeași idee, persoanele care au o prestanță care comandă respect se mișcă mai lent decât majoritatea și, mai mult, se mișcă într-un ritm confortabil lor, indiferent de ritmul celor din jur.  

Dacă ar fi să extragem esențialul din toată povestea asta, cred că l-aș putea însuma în 3 cuvinte cheie: standarde, asumare, autocontrol.  

Dacă ai standarde personale în ce privește respectul față de sine, dacă ești capabil să îți asumi alegerile și dacă ai fitness emotional, vei reuși, în timp, să dobândești și tu această prezență care comandă respect. De ce? Pentru că totul pornește de la mindset iar aceste trei valori stau la baza acestui efect.  

Tu ce părere ai? Ce altceva mai fac persoanele care comandă respect? Ce îi departajează de cei care nu sunt în stare să obțină un astfel de efect asupra celorlalți? Aștept cu mare interes răspunsul tău în comentarii. Și, dacă vrei să afli și mai multe despre cum să comanzi respect și, mai mult, cum să fii o personalitate cu adevărat magnetică, am pregătit pentru tine un curs online pentru care poți obține o reducere semnificativă dacă accesezi acest link. Abia aștept să ne e-cunoaștem!

Comments

BPM Banner 85%

Imagini de la evenimentele anterioare

Înscrie-te la newsletter pentru a fi mereu primul care află despre informațiile și evenimentele pe care Etiquette Training le oferă!